A fost şi nu mai e. Insula ADA-KALEH a rămas doar istorie (CS)

Aflată cândva pe Dunăre, în aval de Orșova Veche, Ada Kaleh, o insulă mică, de doar 1750 de metri lungime şi 500 de metri lăţime, a dispărut în apele fluviului în anul 1971, după ce populaţia care o însufleţea a fost evacuată forțat de pe insulă.

Primele menţiuni documentare ale acestui pământ scufundat astăzi pe fundul Dunării, la kilometrul 946, sunt vagi, cu un pronunţat caracter mitologic şi provin de la o seamă de personalităţi ale Antichităţii, care atribuie insulei nume diferite. Eratosthene o aminteşte în poemul său dedicat argonauţilor sub numele de Yernis. Din mitologie aflăm că Hercule ar fi trecut pe aici ca să cucerească ţinutul uriaşului Geyron. Şi poetul Pindar leagă numele insulei de cel al lui Hercule, eroul sosind aici pentru a culege măslinul sacru ce urma să fie dus în templul lui Zeus din Olimpia. Alţi poeţi, precum Arieu, dar şi istorici ca Pliniu, Dionisiu Periegetul şi Priscian pomenesc insula sub denumirea Continusa. Istoricul Herodot descrie  insula cu numele Cyraunis, plină de măslini şi viţă-de-vie sălbatică, iar Cornelius Nepos aproximează (destul de realist, de altfel) dimensiunile insulei, pe care o numeşte Cerne, la 2958 metri. Un basorelief din Cipru denumeşte această limbă de pământ, iţită în apele Dunării, Erythia.

Menţiunile medievale ale insulei sunt mai dese şi mai precise, întrucât în contextul tulbure al războaielor vremii, aceasta capătă o importanţă strategică deosebită. Devenită pentru multă vreme prilej de dispute între Imperiul otoman şi formaţiunile politice occidentale, micuţa insulă ajunge să fie stăpânită pe rând de regatele şi imperiile combatante. Căci Dunărea, în zona Porţilor de Fier de astăzi, devine o poartă între lumea creştină şi cea musulmană.

Imagini din colecțiile Zempléni Múzeum, Szerencs – képeslapok regăsite și accesibile pe www.hungaricana.hu

Astfel, turcii, conduşi emirul lui Baiazid, Firuz Bei, ocupă insula în 1390. Apoi, în 1402, după înfrângerea lui Baiazid în bătălia de la Ankara, despotul Serbiei, Stefan Lazarovici, preia stăpânirea insulei. Turcii o recuceresc pentru puțin timp, în 1417, pentru ca, un an mai târziu, să fie ocupată de regele Sigismund al Ungariei.

Raportul întocmit în 1430 de căpetenia Cavalerilor teutoni aduşi la Dunăre de regele Sigismund este primul document oficial în care se menţionează insula, sub numele Saan, cu 216 locuitori. Însă incursiunile turcilor vor continua (în anul 1455 e menţionată  o scurtă ocupaţie turcă a  insulei Saan). După  bătălia de la Mohacs (1526) care marchează apogeul puterii otomane în Europa, insula este cucerită din nou pentru o perioadă lungă de timp de către turci.

În 1696, după noi confruntări, insula, cu denumirea de Noua Orşovă, revine temporar habsburgilor, iar în 1713 insula apare menţionată cu numele de Porizza într-o scrisoare a lui Eugeniu de Savoia. Stăpânirea habsburgică asupra acestui teritoriu (devenit graniţă a Imperiului Habsburgic) va fi statuată prin pacea de la Passarovitz (1718). Acum se construiesc forturi la capetele insulei, legate prin drumuri subterane, o magazie de alimente şi depozite de muniţii. În următorii 20 de ani, acestea vor lua forma unei cetăţi în formă de stea, cu şase porţi şi douăzeci de turnuri. Cetatea impunătoare construită de habsburgi în secolul al XVIII-lea, cu tunelurile şi catacombele sale, va contribui mai târziu la faima insulei, căci acestea, măcinate pe alocuri de vreme și devenite în parte locuințe, dădeau locului o notă de romantism și de mister.

După ce în 1733 insula este bombardată şi ocupată vremelnic de turci, stăpânirea otomană asupra ei va fi consacrată în 1739 prin tratatul de la Belgrad. Fostului sediu al comandamentului austriac, datând din 1720, i se adaugă acum un minaret de lemn şi este  transformat în geamie. Un secol mai târziu, geamia cu minaret înalt și ascuțit, adăpostind un covor imens, dăruit de însuşi sultanul Abdul Hamid al II-lea, va adânci farmecul locului, îmbiind la reverie şi meditaţie.

În sec. al XVIII-lea, insula apare în cronicile turceşti sub denumirile Atak, Adak sau Ada-I-Kebir (Ostrovul Mare), iar pe o hartă austriacă figurează cu numele Carolina. Spre sfârșitul secolului apare deja în unele hărţi cu numele Ada-Kale (Insula-Cetate).

Informaţiile au fost structurate şi documentate de către dr. Carmen Mihalache (Secţia de Documentare şi Valorificare / Muzeul Ţăranului Român). Pentru mai multe informaţii descărcaţi textul complet.

În anul 2012 la editura Martor a Muzeului Ţăranului Român a apărut volumul ADAKALE-LI. Autori: Carmen Mihalache, Magda Andreescu

Conţinutul este o evocare subiectivă a ostrovului scufundat Ada Kaleh, realizată pe baza interviurilor cu câţiva foşti insulari care trăiesc în Constanţa, Turnu Severin sau Bucureşti, cu regretul pierderii definitive a pământului unde s-au născut.

Volumul cuprinde imagini din arhive de familie şi a fost editat în cadrul proiectului Ada Kaleh. Insula din suflet, istoria de sub ape, derulat în 2012 de Muzeul Național al Țăranului Român, cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național și cu susținerea Centrului Național al Cinematografiei.