Intrand azi in Aula Magna a Bibliotecii Batthyaneum mi-am amintit, pentru a cata oara de prezentarea din romanul „Numele trandafirului”: „pana atunci crezusem ca orice carte vorbea despre lucrurile, omenesti sau dumnezeiesti, ce se afla in afara cartilor. Acum ma dumiream ca nu arareori cartile vorbesc despre carti, sau e ca si cum ar vorbi intre ele. In lumina gandului acestuia, biblioteca mi s-a parut si mai nelinistitoare. Era deci locul unui indelungat si secular murmur, al unui dialog de nedeslusit intre pergament si pergament, un lucru viu, un receptacul de puteri de nestapanit de o minte omeneasca, tezaur de taine produse de atatea minti, sau supravietuind mortii celor care le facusera sau le mijlocisera aparitia”.
 
Am redat acest pasaj, stiind ca multi dintre cei care au trecut pragul Batthyaneum-ului, vechi de 220 de ani, si-au amintit de Umberto Eco care a descris ca si Jorge Luis Borges paradisul, ca pe o Biblioteca…
 
 Biblioteca